Înotul se defineşte astfel: Arta de a armoniza funcţiile aparatului respirator cu mişcările combinate, pentru a da corpului propulsie şi un echilibru continuu într-un ritm anumit. Se deosebeşte total de celelalte discipline sportive, deoarece mişcările specifice acestui sport se execută într-un mediu deosebit – apa.
Factorii naturali – apa, aerul, soarele – au o acţiune binefăcătoare asupra organismului, contribuind la întărirea sănătăţii, călind corpul împotriva agenţilor nocivi externi.
Călirea este rezultatul acţiunii soarelui, aerului şi apei, în forma lor naturală, combinată cu practicarea exerciţiilor fizice, pentru a mări rezistenţa organismului. Sub influenţa soarelui, metabolismul, funcţiile hematopoetice şi termoreglarea cresc. Razele ultravioletele au o acţiune bactericidă (distrugând microbii), antirahitică (de prevenire a rahitismului), melanică (de pigmentare-bronzare), de stimulare a aparatului cardio-vascular şi a celui respirator, a glandelor cu secreţie internă (tiroidă), precum şi a sistemului nervos vegetativ.
