Nu numai adulţii sau copiii mai mari pot participa la cursuri de înot, ci şi bebeluşii. Unii învaţă să înoate destul de repede, alţii au nevoie de ceva mai mult timp. Participarea la cursurile de înot nu este legată de o anumită vârstă, depinde mult de dezvoltarea fizică, psihică a micuţilor, de dorinţa lor de a lua contact cu apa din bazin.
Bebeluşii au deja reflexe necondiţionate de la câteva luni, îşi ţin bine respiraţia în apă, pot să dea din mâini şi din picioare pentru a se mişca în apă fără probleme. Până la patru ani copiii şi sugarii se vor familiariza cu apa mai întâi. Studiile de specialitate au dezvăluit că până la vârsta de 4 ani cei mici vor dobândi abilităţile necesare deplasării independent în apă, dar asta depinde de metodele folosite şi de mulţi factori.
Cum îi ajută înotul pe bebeluși?
Înotul pentru bebeluşi este util, îi ajută să se dezvolte, să câştige independenţa odată ce se afla în apă. Copiii care participă la şedinţe de înot se vor mişca mai bine, vor avea încredere mai mare în ei pe viitor şi în forţele lor.
Bebeluşii ar putea merge la înot de la 3 luni, reflexul de scufundare se activează imediat ce copilul e în apă şi durează până la 18 luni. Până la 6 luni bebeluşii nu vor avea nicio problemă la înotul special pentru ei, singura condiţie fiind să nu fie întinse pe perioade foarte lungi şi să se limiteze la 10-30 de minute. Deja de la un an până la patru ani copilul poate practica înotul sub supraveghere.
Copiii mici sunt deja obişnuiţi cu un astfel de mediu pentru că au trăit nouă luni în lichid amniotic şi ştiu care sunt senzaţiile. Expunerea la sunete, culori, senzaţii, la temperatură plăcută a apei din bazinele de înot va juta copilul să se acomodeze imediat cu apa.
Care este vârsta optimă pentru cursuri de înot?
Specialiştii recomandă 6 luni sau 1 an ca vârsta optimă pentru a obişnui copilul cu apă, dar nu va învăţa efectiv să înoate. De abia după 4 ani poţi merge efectiv cu micuţii la cursurile de înot, asta pentru că doar atunci copilul va avea dezvoltată bine abilitatea de a pluti. Poate învăţa rapid să dea din mâini şi picioare, simte apa foarte bine şi poate „înota” cu ceva ajutor.
Acvatic Bebe Club organizează în permanenţă şedinţe de înot şi cursuri de înot cu structuri clare, cu accentul pe pe activităţi simple, special concepute de echipele de specialişti cu experienţă. Toate mişcările necesare înotului se învaţă prin joc, prin imitaţie, instructorii comunică mereu cu părinţii şi încearcă să ofere cele mai bune sfaturi pentru că micuţii să poată înota cât mai bine.
Cursurile Acvatic Bebe Club se adresează bebeluşilor cu vârste între 4-48 de luni, durata şedinţelor e de 30-35 minute, preţurile serviciilor oferite sunt pentru toate buzunarele. Se vor stimula reflexele primare, transformarea lor în automatisme e rapidă, se stimulează şi mişcările coordonate ale membrelor, pentru adaptare la poziţiile specifice de înot şi la mediul acvatic. Micuţii vor învăţa să respire în apă, vor fi supravegheaţi mereu, abordările sunt personalizate tocmai pentru a contribui la dezvoltarea abilitaţilor de comunicare cu 11 luni mai devreme, dar şi a abilitaţilor de orientare, coordonare cu 20 de luni mai devreme.
Aqua Bebe · Sectorul 1 · Piața Victoriei · Buzești · Primăverii
Aqua Bebe Piața Victoriei · acces din Primăverii – cursuri de înot pentru bebeluși și copii
Aqua Bebe și cursuri de înot pentru copii pe Strada Buzești 14–18, la câteva minute de Piața Victoriei, cu acces bun din centru și din nordul Bucureștiului.
Strada Buzești 14–18, București, Sectorul 1
Menționează vârsta copilului, nivelul și intervalele preferate.

- Adresă
- Strada Buzești 14–18, București, Sectorul 1
- Zone apropiate
- Piața Victoriei · Buzești · Primăverii
- Servicii
- Aqua Bebe și înot copii
- Program
- Confirmat după solicitare
Servicii pentru bebeluși și copii
Aqua Bebe și cursuri de înot la Piața Victoriei · acces din Primăverii
Alege serviciul după vârsta copilului, experiența în apă și obiectivul urmărit.
Aqua Bebe
Acomodare blândă cu apa și exerciții adaptate etapei de dezvoltare a bebelușului.
Inițiere înot
Respirație, plutire, poziția corpului și primele deplasări pentru copiii aflați la început.
Perfecționare înot
Coordonare, tehnică și încredere pentru copiii care se deplasează deja în apă.
Antrenor individual
Lucru personalizat pentru un obiectiv clar și un ritm adaptat copilului.
Adresă, acces și servicii
Aqua Bebe Piața Victoriei · acces din Primăverii, în Sectorul 1
Bazinul este pe Strada Buzești 14–18, aproape de Piața Victoriei. Poziția centrală este potrivită pentru familiile din Buzești, Victoriei, Primăverii, Dorobanți și zonele apropiate.
Sunt disponibile programe Aqua Bebe și cursuri pentru copii, de la acomodare și inițiere la perfecționare sau lucru individual, în funcție de vârstă și nivel.
- Adresă: Strada Buzești 14–18.
- Acces din Piața Victoriei și centrul Bucureștiului.
- Aqua Bebe, inițiere și perfecționare.
- Programul se confirmă înainte de deplasare.
Locația și bazinul
Imagini din bazin și spațiile de curs
Vezi spațiul în care se desfășoară activitățile pentru bebeluși și copii.



Prima vizită
Pregătirea pentru Aqua Bebe și cursul de înot
Ajunge cu câteva minute înainte pentru vestiar și acomodare. Pregătește costumul de baie, prosopul și papucii; pentru bebeluși, confirmă dacă este necesar un scutec special pentru apă.
Spune dinainte dacă este prima experiență în bazin, dacă micuțul are teamă de apă sau dacă există o recomandare medicală relevantă.
Ce informații ajută la recomandare
- Vârsta exactă a copilului.
- Experiența anterioară în apă.
- Serviciul urmărit.
- Două intervale preferate.
Întrebări frecvente
Aqua Bebe Piața Victoriei · acces din Primăverii – program și înscriere
Ce vârstă trebuie să aibă copilul?
Vârsta minimă depinde de programul disponibil. Menționează data nașterii sau vârsta exactă pentru confirmare.
Pot solicita inițiere sau perfecționare?
Da. Sunt disponibile solicitări pentru Aqua Bebe, inițiere, perfecționare și antrenor individual pentru copii.
Cum aflu programul și tariful?
Trimite vârsta copilului, serviciul dorit și intervalele preferate. Vei primi programul, tariful și disponibilitatea confirmate.
Unde se află locația?
Strada Buzești 14–18, București, Sectorul 1. Zone apropiate: Piața Victoriei · Buzești · Primăverii.
Solicită un loc la Aqua Bebe Piața Victoriei · acces din Primăverii
Trimite vârsta copilului și intervalele preferate pentru programul disponibil la această adresă.
